Psaltirea lui David (completa)

   Psaltirea Prorocului si Imparatului David

CUM SE CITESTE PSALTIREA?

           Catismele

1
2
3
4
5
6
7
8
9

click  pe numarul catismei dorite. 
Sunt cu rugaciunile
incepatoare care se gasesc in interiorul Catismelor,
Click pe titlu  "cum se citeste psaltirea "

NASTEREA TA HRISTOASE CONDACUL NASTERI DOMNULUI COLINDUL NINSORILOR ETC



CUPRINS
NASTEREA TA HRISTOASE
CONDACUL NASTERI DOMNULUI
MANDRUI CERUL CA ARGINTUL
AUZIT-AM AUZIT
COLINDA DIN SALAJ
SUS IN CASA LUI CRACIUN
SUS IN CURTEA LUI CRACIUN
COLINDUL NINSORILOR
VARSA DOAMNE HAR SI BINE

Canoanele lui Nichifor Marturisitorul

                                      Canoanele lui Nichifor Marturisitorul



Canoanele Sfântului Ioan Ajunatorul

Canoanele Sfântului Ioan Ajunatorul

CEI CĂZUŢI DE LA CREDINŢĂ. (POCĂINŢA CELOR CĂZUŢI DE LA

CREDINŢĂ (APOSTAŢI)

Canoanele Sfântului Grigorie, Făcătorul de minuni

Canoanele Sfântului Grigorie, Făcătorul de minuni,
Arhiepiscopul Neocezareei

Canoanele Fericitului Dionisie, Arhiepiscopul Alexandriei (264)

Canoanele Fericitului Dionisie, Arhiepiscopul Alexandriei (264)
RÂNDUIALA PENTRU POSTUL MARE. (SFÂRŞITUL POSTULUI
MARE. SFAT PENTRU AJUNARE ÎN SĂPTĂMÂNA PATIMILOR)

Canoanele Sfântului Atanasie cel mare

Canoanele Sfântului Atanasie cel mare
Nume DenumireExpl Continut Conexiuni
1 Atanasie
cel Mare
SCURGEREA
SĂMÂNŢEI.
CĂSĂTORIA ŞI
FECIORIA
Toate făpturile lui Dumnezeu sunt bune şi curate; fiindcă Cuvântul lui
Dumnezeu n-a făcut nimic netrebnic şi necurat; căci, după Apostol, „ai lui
Hristos bună mireasmă suntem între cei ce se mântuiesc" (II Cor. 2, 15).
Dar fiindcă săgeţile diavolului sunt diferite şi de multe feluri, şi pe cei mai
curaţi la minte se nevoieşte a-i tulbura, şi opreşte pe fraţi de la
străduinţele obişnuite, semănând pe ascuns în ei gânduri necurate şi
spurcate, vino, ca pe scurt să alungăm amăgirile diavolului, prin harul
Mântuitorului nostru, şi să întărim mintea celor mai simpli. „Toate sunt
curate celor curaţi, iar celor necuraţi şi conştiinţa şi toate le sunt spurcate"
(Tit 1, 15). Dar mă minunez de vicleşugul diavolului, căci, fiind el
stricăciune şi pieire, stârneşte gânduri la aparenţă curate; iar ceea ce se
face este mai curând cursă ori ispitire, căci, precum am zis mai înainte,
pentru ca să reţină pe cei străduitori de la zelul obişnuit şi mântuitor şi
pentru ca să se pară că a învins în această privinţă, întrebuinţează astfel de
momeli, care nu aduc nici un folos pentru viaţă, ci provoacă întrebări şi
flecarii, care trebuiesc înlăturate. Căci spune-mi mie, iubite şi
preucucernice, ce păcat sau necurăţie are o scurgere firească. Aceasta ar fi
tot aşa ca şi cum cineva ar voi să aducă învinuire pentru secreţia ce se
elimină prin nări şi pentru scuipatul ce se elimină prin gură; dar avem să
spunem încă mai multe şi despre curgerile din pântece, care sunt necesare
celui viu pentru viaţă. Şi apoi dacă credem că omul este făptura mâinilor
lui Dumnezeu, după dumnezeieştile Scripturi, cum se putea face din
puterea curata un lucru spurcat? „Dacă suntem neam al lui Dumnezeu",
după laptele dumnezeieşti ale Apostolilor (17, 28-29), „apoi nimic necurat
nu avem în noi"; fiindcă numai atunci ne spurcăm când făptuim păcatul cel
prea puturos. Iar când se întâmplă vreo scurgere firească involuntară,
atunci necesitatea firei, precum am spus, pe lângă celelalte o suferim şi pe
aceasta. însă fiindcă cei ce voiesc să grăiască împotriva celor ce se numesc
drepte sau, mai bine zis, celor făcute de Dumnezeu se referă şi la cuvântul
evanghelic, după care „nu cele ce intră spurcă pe om, ci cele care ies",
trebuie să se mustre şi această nesocotinţă a lor, că nu o voi numi
întrebare. Fiindcă, înainte de toate, nefiind întăriţi, în neştiinţa lor, vatămă
Scripturile. Iar cuvântul divin este asa: Fiindcă iarăşi unii au asemenea
îndoială asupra mâncărilor, însuşi Domnul, dezlegând neştiinţa lor, adică
dând în vileag eroarea lor, zice: „Nu cele ce intră spucă pe om, ci cele ce
ies; apoi adaugă: şi de unde ies? Şi răspunde: din inimă; căci se ştie că
acolo sunt vistieriile rele ale gândurilor spurcate şi ale celorlalte păcate. Iar
Apostolul, învăţând mai pe scurt despre aceasta, zice: „Mâncarea nu ne va
pune pe noi înaintea lui Dumnezeu" (I Cor. 8, 18). Şi de ar zice cineva acum
desluşit că scurgerea firească nu ne va duce spre păcat, se poate ca şi
doctorii, ca măcar de la cei din afară să se ruşineze, în privinţa aceasta vor
răspunde că celui ce trăieşte i s-au dat oarecari ieşiri indispensabile, spre a
elimina prisosinţa scurgerilor care hrănesc fiecare mădular din noi,
precum cele de prisos ale capului sunt perii şi mucoasele cele ce se elimină
din cap, şi ale pântecelui ce se leapădă; deci cele de prisos ale canidelor de
sămânţă este aceea. Aşadar, ce fel de păcat este în faţa lui Dumnezeu, o
bătrânule preaiubitor de Dumnezeu, când însuşi Stăpânul Cel ce a plăsmuit
vietatea a voit şi a făcut aceste mădulare, ca să aibă acest fel de ieşiri? Dar,
fiindcă trebuie a preîntâmpina împotrivirile celor răi (căci ar zice: Deci, dar
nu este păcat nici adevărata întrebuinţare, dacă organele s-au plăsmuit de
5, 51 ap.; 4,13
Trul.; 4 Dion.
Alex.; 12 Tim.
Alex.
Nume DenumireExpl Continut Conexiuni
Atoatecreatorul), în privinţa aceasta îi vom aduce în tăcere prin întrebări,
zicând: „Despre care întrebuinţare vorbeşti? Despre cea după Lege, pe
care a îngăduit-o Dumnezeu zicând: «creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi
pământul» (Fac. 1, 28), pe care Apostolul o scoate la iveala zicând:
«Cinstită este nunta si patul nespurcat» (Evr. 13, 4), sau despre cea
obişnuită, dar care se săvârşeşte pe ascuns şi eu desfrânare?" Fiindcă şi
între celelalte, care se întâmplă în viaţă, găsim «ci se fac în deosebite
feluri: precum a ucide nu este îngăduit, dar în război a desfiinţa pe vrăjmaş
este şi legiuit şi vrednic de laudă. Astfel că, intr-adevăr, chiar de cinste mai
mare se învrednicesc cei ce s-au distins în război şi acestora li se ridică
monumente, care vestesc faptele lor curajoase; astfel, acelaşi lucru în
unele împrejurări şi la anumită vreme nu este îngăduit, iar în alte
împrejurări şi la vreme potrivită se îngăduie şl se iartă. Deci aceeaşi
concluzie are valoare şi în privinţa împreunării. Fericit este cel ce în
tinereţe, având jug liber, a întrebuinţat firea spre naştere de copii (Ieremia
3, 27), iar dacă a întrebuinţat-o spre destrăbălări, desfrfânări şi adulter, va
primi pedeapsa cea arătată de Apostol. Căci, două fiind căile în viaţă
pentru aceştia, una mai moderată şi potrivită vieţii, vorbesc (adică) de a
nunţii, iar cealaltă cea îngerească şi de neîntrecut, a fecioriei, dacă cineva
ar alege pe cea lumească, adică nunta, nu se va învinui, dar nu va primi
atâtea haruri; însă va primi, fiindcă şi el a rodit treizeci; Iar dacă cineva ar
îmbrăţişa pe cea curată şi mai presus de lume, deşi calea aceasta este mai
aspră decât cea dintâi şi mai cu anevoie de îndeplinit, însă are haruri mai
minunate, căci a odrăslit rodul cel desăvârşit însutit. Drept aceea,
necuratele şi viclenele lor întrebări au avut dezlegări specifice şi au fost
dezlegate din vechime de dumnezeieştile Scripturi. Deci, o părinte,
sprijineşte turmele cele de sub tine, îndemnându-Ie din cele apostoleşti,
mângâindu-le din cele evangheliceşti, sfătuindu-le din psalmi. Zicând:
„viază-mă după cuvântul tău" (Ps. 118, 17); iar cuvântul lui este a-i sluji din
inima curată; căci, ştiind aceasta, însuşi proorocul, ca om pe sineşi
tălmăcindu-se, zice: „Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, ca să
nu mă tulbure gânduri spurcate" (Ps. 50,11). Şi iarăşi David: „Şi cu Duh
stăpânitor mă întăreşte" (Ps. 50, 14), ca, dacă mă vor şi tulbura cândva
gândurile, să mă întărească oarecare putere de la tine, fiindu-mi ca o
temelie. Deci însuţi acestea şi cele ca acestea sfătuind, zic către cei ce
târziu se pleacă adevărului: „Invăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale" (Ps,
50,14), şi nădăjduind în Domnul că îi vei convinge sa se îndepărteze de o
răutate ca aceasta, cântă: „Şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce" (Ps.
50, 15). Fie deci ca cei ce întreabă cu răutate să înceteze de o zadarnică
osteneală ca aceasta; iar cei ce din cauza dreptei cinstiri sunt cu îndoială să
se întărească cu Duh stăpâniţor. Iar câţi cu încredinţare cunoaşteţi
adevărul, păstraţi-l nevătămat şi neclătit, în lisus Hristos Domnul nostru,
cu carele Tatălui se cuvine slavă şi stăpânire, împreună eu Sfântul Duh, în
vecii vecilor, Amin.
Nume DenumireExpl Continut Conexiuni
2 Atanasie
cel Mare
CANONUL
CĂRŢILOR
SFINTEI
SCRIPTURI
Dar fiindcă despre eretici am pomenit ca despre morţi, iar despre noi ca
unii care avem spre mântuire dumnezeieştile Scripturi, şi mă tem ca nu
cumva, precum a scris Pavel corintenilor (II Cor. 11, 3), unii dintre cei
curaţi, din simplitate şi din curăţenie, să fie seduşi de viclenia oamenilor, şi
astfel să înceapă a se folosi de cărţi străine, ce se zic apocrife, amăgin-duse
prin identitatea de numire a cărţilor adevărate, - vă rog să aveţi
răbdare, dacă vă scriu şi eu pomenind despre cele ce le cunoaşteţi, pentru
nevoia şi folosul Bisericii. Şi voind a pomeni despre acestea, mă voi folosi
spre întărirea îndrăznelii mele de pilda evanghelistului Luca, zicând şi el:
„De vreme ce unii s-au apucat să alcătuiască loruşi cele ce se zic apocrife şi
a le amesteca eu Scriptura de Dumnezeu insuflată, despre care ne-am
încredinţat deplin, precum au predanisit Părinţilor cei ce din început le-au
văzut şi au fost slujitori ai Cuvântului, mi s-a părut şi mie, îndemnat fiind
de adevăraţii fraţi, şi învăţându-mă dintru început care să se socotească
cărţi canonice şi predanisite, şi a fi cărţi dumnezeieşti, ca fiecare, de s-a
amăgit, să osândească pe cei ce l-au amăgit, iar de a rămas curat, să se
bucure, iarăşi aducându-şi aminte. Deci toate cărţile Vechiului Testament
sunt la număr 22. Căci atâtea s-au predanisit a fi, precum am auzit şi
literele la evrei, iar pe rând şi după numire fiecare este astfel: întâi
Facerea, apoi Ieşirea, apoi Leviticul, şi după aceea Numerii; şi apoi A Doua
Lege; iar după acestea este Isus a lui Navi, şi Judecătorii; şi după aceasta
Rut; şi iarăşi apoi patru cărţi ale împăraţilor; şi dintre acestea cea dintâi şi
a doua se numără într-o carte; Iar a treia şi a patra asemenea se numără
într-una; iar după acestea, întâia şi a doua a Paralipomenelor, asemenea o
carte se numără; apoi Ezdra întâi şi a doua, asemenea într-una; iar după
acestea Cartea Psalmilor, şi apoi Pildele, apoi Eccle-siaslul si Cântarea
Cântărilor; după acestea este şi Iov; şi apoi Proorocii, cei 12, într-o carte se
numără; apoi Isaia, Ieremia, şi cu dânsul Baruh, Plângerile si Lpistola, şi cu
dânşii lezechiel şi Daniel, Până la acestea stau ale Testamentului Vechi. Şi
pe ale celui Nou nu stăm la îndoială a le spune; şi acestea sunt
următoarele: patru Evanghelii, a lui Matei, a lui Marcu, a lul Luca şi a lui
Ioan; apoi, după acestea, Faptele Apostolilor şi şapte epistole ale
Apostolilor numite catoliceşti; astfel, una a lui facob, două ale lui Petru,
apoi trei ale lui loan, si după acestea una a lui Iuda; după acestea sunt
patrusprezece ale Apostolului Pavel, care pe rând sunt scrise astfel: întâi
către romani, apoi două către corinteni, şi după acestea către galateni, şi
apoi către efeseni, apoi către filipeni, şi către coloseni, şi două către
tesaloniceni şi cea către evrei; şi apoi două către Timotei, iar către Tit una şi
cea din urmă către Filimon una; şi apoi Apocalipsa Iui Ioan. Acestea sunt
izvoarele mântuirii, ca cel ce se însetează să se sature de cuvintele dintrînsele,
în acestea singure se binevesteşte învăţătura dreptei cinstiri; la
acestea nimeni să nu mai adauge, nici să scoată ceva dintru acestea, şi
pentru acestea dojeneşte Domnul pe saduchei, zicând: „Vă rătăciţi neştiind
Scripturile, nici puterea lor" (Mt. 22, 29); iar pe iudei îi sfătuia: „Cercetaţi
Scripturile, că acestea sunt care mărturisesc despre Mine" (In. 5, 39); dar
pentru mai deplina exactitate este necesar să adaug si aceea cum că sunt
si alte cărţi afară de acestea, dar care nu sunt în canon, rânduite fiind însă
de Părinţi a se citi de către cei ce se convertesc de curând şi vor să înveţe
cuvântul dreptei cinstiri: înţelepciunea lui Solomon, înţelepciunea lui Sirah
şi Estera, şi Iudit, şi Tobit, şi învăţătura ce se zice a Apostolilor, şi Păstorul.
Să ştiţi însă, iubiţilor, că nici între cele canonisite, şi nici între cele ce se
citesc, nicăieri nu se aminteşte de cele apocrife; ci acestea sunt născociri
60, 85 ap.; 60
Laod.; 24
Cartag.; Grig.
Teologul şi
Amfilohie
despre cărţile
Sfintei
Scripturi
Nume DenumireExpl Continut Conexiuni
ale ereticilor, care scriu că le voiesc pe ele, şi le acordă şi Ie adaugă lor
vechime de ani, considerându-le a fi vechi, ca să aibă pretext a seduce prin
aceasta pe cei nevinovaţi.
3 Atanasie
cel Mare
PRIMIREA
ERETICILOR ÎN
BISERICĂ
Tu scrii precum se cuvine fiului iubitor către tatăl, deci şi eu, apropiin-du-le
prin scrisoare, Rufiniene, te îmbrăţişez, ca pe cel ce-mi eşti mai presus de
toţi dorit. Dar şi cu, putând să-ţi scriu ca unui fiu şi la început şi la mijloc si
la sfârşit, am luat aminte ca nu din scrisori să se cunoască comuniunea şi
mărturia; căci tu-mi eşti epistolă după cea scrisă, cunoscută şi citită în
inimă. Deci crede că aşa mă aflu, crede într-adevăr, te îndemn, şi te rog sămi
scrrii; căci nu puţin, ci mult mă înveselesc făcând aceasta. Şi fiindcă cu
iubire şi bisericeşte (căci aceasta iarăşi se cuvine cucerniciei tale) ai
întrebat în privinţa celor ce cu forţa au fost târâţi, dar nu s-au stricat, în
credinţa cea rea, si au voit ca să-ţi scriu cele hotărâte in privinţa lor în
sinoade şi pretutindeni, să ştii, stăpâne al meu prcndorlt, că la început,
după ce a încetat violenţa ce se lăcea, s-a ţinut sinod, llind de laţii episeopi
din părţile dinafară; dar s-a ţinut sinod şi la împreună slujitorii cei ce
locuiesc în Elada, tot aşa cu nimic mai puţin la cei din Spania şl Galia, şi s-a
hotărât ceea ce aici şi pretutindeni s-a lucrat, ca celor ce au căzut şi au
apărat nelegiuirea pocăindu-se să li se dea iertare, dar să nu II se dea lor
loc în cler; iar celor ce nu şi-au însuşit nelegiuirea, ci s-au târât de silă şi
prin forţă, s-a hotărât nu numai să li se dea iertare, ci să aibă şi loc în cler,
mai ales că au adus apărare vrednică de crezământ, şi s-a părut că aceasta
s-a făcut cu oarecare iscusinţa; deci au dovedit că nu s-au convertit Ia
nelegiuire. Dar, ca să nu se pună oarecare nelegiuit să strice bisericile, au
preferat să accepte calea violenţei şi să poarte greutatea decât să se
piardă popoarele. Şi zicând ei aceasta, ni s-a părut că ne spun în chip demn
de crezut şi cu scopul ca să se şi dezvinovăţească că Aron, fratele lui Moise,
în pustiu a acceptat păcătuirea poporului, şi astfel să se justifice, ca nu
cumva întorcându-se poporul în Egipt, să rămână în idolatrie. Dar se şi
părea a fi probabil că, dacă ar fi rămas în pustie, puteau să se reţină de la
nelegiuire, iar mergând în Egipt, s-ar fi înteţit nelegiuirea în ei; din cauza
aceasta li s-a admis acestora să fie în cler; iar celor care au fost amăgiţi şi
au suferit violenţe să li se dea iertare. Acestea le face cunoscut şi evlaviei
tale, nădăjduind că şi cucernicia ta va primi cele hotărâte si nu va osândi
slăbiciunea celor ce s-au învoit astfel. Binevoieşte dar a citi acestea
preoţimii şi poporului supus ţie, ca, cunoscându-le şi ei, să nu te
învinuiască pentru această atitudine a ta faţă de unii ca aceştia; căci nu se
cuvine să-ţi scriu, dacă şi cucernicia ta poate să le expună concepţia
noastră în privinţa acestora, şi să plinească toate ce lipsesc. Laudă fie
Domnului, care te-a desăvârşit în tot cuvântul si în toată cunoştinţa. Deci
cei ce se căiesc cu adevărat să anatematisească în special credinţa cea
deşartă a lui Eudoxiu şi Euzoriu; deoarece ei, hulind pe Fiul lui Dumnezeu a
fi creatură, s-au înscris drept apărători ai eresului arian; şi să
mărturisească credinţa mărturisită de Părinţii de la Niceea, şi să nu prefere
nici un alt sinod faţă de acesta. Salută frăţimea cea de pe lângă tine, iar
cea de pe lângă mine te salută în Domnul.
62 ap.; 10 sin.
1 ec; 1, 3, 5, 8
Anc.; 10, 14
Petru Alex.; 2
Tim. Alex.

Canoanele Apostolice

Canoanele Apostolice


Nume Denumire Expl Continut Conexiuni
1 ap. Hirotonia Episcopului Episcopul să se hirotonească de către doi sau trei episcopi 4 sin I ec. 3 sin.
VII ec. 19,23
Antioh, 12 Laod, 6
Sard, 1 C-pol an
394, 13, 49, 50
Cartag.
2 ap. Hirotonia preotului şi a
diaconului
Preotul să se hirotonească de către un episcop, la fel şi diaconul şi
ceilalţi clerici
26, 70 ap; 19 sin. I
ec.; 33 Trul.; 11
sin VII ec; 6
Gang.; 24,26,30
Laod.; 51,89
Vasile cel Mare
3 ap. Prinoase la altar Daca vreun episcop sau vreun presbiter, contrar rânduielii Domnului
despre jertfă, ar aduce la altar alte lucruri, afară de spice de grâu nou
ori struguri la vreme potrivită - fie miere, fie lapte, fie, în loc de vin,
sicheră meştesugită, fie păsări, fie animale, fie legume - să se
caterisească. Să nu fie deci îngăduit a se aduce altceva la altar decât
untdelemn pentru candelă şi tămâie la vremea sfintei aduceri înainte.
4 ap, 28, 32, 57,
99 Trul.; 37 Cartag
4 ap. Prinoase pentru cler Toate celelalte roade să se trimită ca pârgă episcopului şi presbiterilor
acasă, iar nu la altar. Şi este clar că episcopul şi presbiterii le vor
împărţi diaconilor şi celorlalţi clerici.
3, 38, 41 ap; 7, 8
Gang; 37 Cartag;
8 Teofil Alex.
5 ap. Soţiile clericilor Episcopul sau presbiterul sau diaconul să nu-şi alunge soţia sa pe
motiv de evlavie. Iar dacă ar alunga-o, să se afurisească; şi stăruind să
se caterisească
51 ap, 3 sin. I ec.:
6, 13, 13, 48 Trul.;
1, 4, 9, 10 Gang.;
4 Cartag.
6 ap. Incompatibilităţi Episcopul sau presbiterul sau diaconul să nu ia asupra sa purtări de
grijă lumeşti; iar de nu, să se caterisească.
20, 81, 83 ap.; 3,
7 IV ec.; 10 sin.
VII ec.; 16
Cartag.; 11 sin.I-II
7 ap. Sărbătorirea Paştilor Dacă vreun episcop sau presbiter sau diacon va sărbători Sfânta Zi a
Paştilor cu iudeii, înaintea echinocţiului de primăvară. să se
caterisească.
64, 70 ap.; 11
Trul.; 1 Antioh.;
37, 38 Laod.; 51,
73, 106 Cartag.
8 ap. Împărtăşirea clerului Dacă vreun episcop sau presbiter sau diacon sau vreunul (altul) din
catalogul clerului, aducându-se Sfânta Jertfă (săvârşindu-se Sfânta
Liturghie) nu s-ar împărtăşi, să spună cauza. Şi dacă ea ar fi
binecuvântată, să aibă iertare; iar de n-ar spune-o, să se afurisească ca
unul ce s-a făcut vinovat de tulburarea poporului şi a făcut să se nască
bănuială împotriva celui care a adus ca şi când acesta nu ar fi adus-o
după rânduială.
1, 2 Anc.; 10
Petru Alex.
Nume DenumireExpl Continut Conexiuni
9 ap. Împărtăşirea
credincioşilor
Toţi credincioşii care intră în biserică şi ascultă scripturile, dar nu
rămân la rugăciune (slujbă) şi la Sfânta Împărtăşanie, aceia trebuie să
se afurisească, ca făcând neorânduială în biserică.
66, 80 Trul.; 2
Antioh.; 11 Sard.;
2 Dionisie Alex
10 ap. Osândirea comuniunii
cu cei afurisiţi
Dacă cineva s-ar ruga, chiar şi în casă, împreună cu cel afurisit (scos din
comuniune) acela să se afurisească.
11, 12, 32, 45, 48,
65 ap.; 5 sin.I ec.;
2 Antioh.; 9
Cartag.
11 ap. Osândirea comuniunii
cu cei caterisiţi
Dacă cineva, cleric fiind, s-ar ruga împreună cu un cleric caterisit, să se
caterisească şi el.
28 ap.; 4 Antioh.;
10 Cartag.
12 ap. Scrisori canonice de
recomandare
Dacă vreun cleric sau laic afurisit, sau încă neprimit în comuniune,
mergând în altă cetate ar fi primit fără scrisori de recomandare
(încredinţare) să se afurisească şi cel care l-a primit, şi cel primit.
32, 33 ap.; 11, 13
sin.IV ec.; 17
Trul.; 6, 7, 8 11
Antioh.; 41, 42
Laod.; 9 Sard.; 23,
106 Cartag.
13 ap. Prelungirea afurisirii Iar dacă cineva ar fi afurisit, aceluia să i se prelungească afurisirea, ca
unuia care a minţit şi a amăgit Biserica lui Dumnezeu.
12, 33 ap.; 18 Trul.
14 ap. Transferarea
episcopilor
Nu este îngăduit ca un episcop, părăsindu-şi parohia (eparhia) sa, să se
treacă la alta, chiar dacă ar fi silit (la aceasta) de către mai mulţi
episcopi, fără numai dacă ar fi vreo cauză binecuvântată care-l silieşte
să facă aceasta, şi adică, putând el să aducă celor de acolo (din altă
eparhie) vreun folos mai mare în ceea ce priveşte dreapta credinţă.
Dar şi aceasta (să nu o facă) de la sine, ci prin chibzuinţa multor
episcopi şi cu cea mai mare rugăminte (în urma celei mai mari
stăruinţe).
33 ap.; 15 sin.I
ec.; 5 sin. IV ec.;
20 Trul.; 13, 16,
18, 21 Antioh.; 1,
2, 17 Sard.; 48
Cartag.
15 ap. Transferarea clerului Dacă vreun presbiter sau diacon sau în genere oricare din rândul
clericilor, părăsind parohia (enoria) sa, s-ar duce în alta, mutându-se cu
totul va trece în altă parohie (enorie) contrar socotinţei (fără voia)
episcopului său, poruncim ca acela să nu mai slujească, mai ales dacă,
după ce a fost chemat de episcopul său să se reîntoarcă, nu s-a supus,
rămânând în neorânduială; să fie totuşi primit acolo în comuniune ca
un laic.
15, 16 sin.I ec.; 5,
10, 20, 23 sin.IV
ec.; 17, 18 Trul.; 3
Antioh.; 5, 16
Sard.; 54, 90
Cartag.
16 ap. Transferarea clerului Iar dacă episcopul la care s-ar găsi (unii ca aceştia), nesocotind oprirea
hotărâtă împotriva lor, i-ar primi pe ei ca (fiind) clerici, să se
afurisească, ca învăţător al neorânduielii.
15 ap.; 15 sin.I
ec.; 17 Trul.; 3
Antioh.
17 ap. Starea civilă a clerului Cel care s-a legat cu două căsătorii după botez, sau care a luat
concubină, nu poate să fie episcop sau presbiter sau diacon, sau peste
tot orice altceva din rândul clerului (din catalogul stării preoţeşti).
18 ap.; 3 Trul.; 12
Vasile cel Mare
Nume DenumireExpl Continut Conexiuni
18 ap. Clericii să se
căsătorească cu
fecioare
Cel ce a luat în căsătorie văduvă, sau lepădată (alungată) sau
desfrânată, sau sclavă, sau vreuna dintre cele de pe scenă (actriţă) nu
poate să fie episcop sau presbiter sau diacon, sau peste tot orice din
rândul clerului (din catalogul stării preoţeşti)
17, 3, 27 Trul.; 27
Vasile cel Mare
19 ap. Impedimente de
înrudire de la căsătoria
clerului
Cel care a luat (în căsătorie) două surori, sau o nepoată (de soră sau de
frate), nu poate să fie cleric.
26, 54 Trul.; 2
Neocez.; 23, 78,
87 Vasile cel
Mare; 5 Teofil
Alex.
20 ap. Oprirea clerului de a
da giruri
Clericul care dă giruri (garanţii) să se caterisească. 6, 81 ap.; 3, 30
sin.IV ec.; 7 Sard.;
75 Cartag.
21 ap. Clerici eunuci Dacă cineva a devenit eunuc (scopit, famen) din sila oamenilor, sau
dacă în persecuţie a fost lipsit de cele ale bărbaţilor, sau dacă aşa s-a
născut, şi este vrednic, acela să se facă (să devie episcop).
1 sin.I ec.; 8 sin.III
ec.
22 ap. Laicul care se castrează
nu poate deveni cleric
Cel ce s-a castrat (scopit) pe sine să nu se facă cleric, fiindcă ucigaş de
sine este şi vrăjmaş al creaţiei (rânduielii) lui Dumnezeu.
1 sin.I ec.; 8 sin.III
ec.
23 ap. Clericul care se
castrează se cateriseşte
Dacă cineva cleric fiind, se castrează (scopeşte), să se caterisească, căci
este ucigaşul lui însuşi.
24-25 ap.
24 ap. Laicul care se castrează
se afuriseşte
Laicul castrându-se (scopindu-se) pe sine însuşi, să se afurisească trei
ani, căci este pizmaşul propriei sale vieţi.
1 sin.I ec.; 8 sin.III
ec.
25 ap. Să nu se dea două
pedepse pentru
aceeaşi faptă
Episcopul ori presbiterul ori diaconul, prinzându-se în desfrânare, sau
în jurământ strâmb (sperjur), sau în furtişag să se caterisească, dar să
nu se afurisească, căci zice Scriptura: să nu urgiseşti de două ori pentru
acelaşi lucru (Naum 1,9). Asemenea şi ceilalţi clerici.
29, 30 ap.; 9 sin. I
ec.; 4, 21 Trul.; 1,
8 Neocez.; 27
Cartag.; 3, 32, 51,
70, 82 Vasile cel
Mare
26 ap. Este interzisă căsătoria
după hirotinie
Dintre cei care au intrat în cler neînsuraţi, orânduim că se pot căsători
numai citeţii şi psalţii (cântăreţii), care vor.
5, 31 ap.; 14
sin.IV ec.; 3, 6, 12,
13, 20, 30, 48,
Trul.; 10 Anc.; 1
Neocez.; 16
Cartag.; 69 Vasile
cel Mare
27 ap. Osândirea clericilor
care bat
Poruncim să se caterisească episcopul sau presbiterul sau diaconul
care ar bate pe credincioşi care păcătuiesc, ori pe necredincioşii care
au săvârşit nedreptate şi care prin astfel de lucruri voiesc să-i
înfricoşeze, pentru că Domnul nu ne-a învăţat aceasta, ci dimpotrivă, El
fiind lovit, nu a dat lovitura înapoi, fiind ocărât, nu răspunde prin ocară
şi pătimind nu ameninţă.
9 sin.I-II
Nume DenumireExpl Continut Conexiuni
28 ap. Osândirea caterisiţilor
care slujesc
Dacă vreun episcop sau presbiter sau diacon caterisit după dreptate,
pentru vinovăţii învederate (evidente), ar îndrăzni să se atingă de
slujba care i-a fost lui încredinţată oarecând, acela să se taie cu totul
de la Biserică.
5 sin.I ec.; 6 sin.II
ec.; 29 sin.IV ec.;
14 Sard.; 4, 12, 15
Antioh.; 29, 65
Cartag.; 88 Vasile
cel mare
29 ap. Osândirea simoniei Dacă vreun episcop presbiter sau diacon ar dobândi această vrednicie
(demnitate) prin bani, să se caterisească şi acela ce l-a hirotonit şi să se
taie cu totul din comuniune (Biserică), ca Simon Magul de către mine
Petru.
2 sin.IV ec.; 22,
23, Trul.; 4, 5, 15,
19 sin.VII ec.; 2
Sard.; 90 Vasile
cel Mare; Epist.
lui Ghenadie şi a
lui Tarasie -
Contra simoniei
30 ap. Osândirea celor care se
folosesc de influenţa
dregătorilor lumeşti
pentru a deveni
episcopi
Dacă vreun episcop, folosind stăpânitori (dregători) lumeşti, s-ar face
prin ei stăpân peste vreo biserică, să se caterisească şi să se
afurisească, de asemeni şi toţi părtaşii (complicii) lui.
4 sin.I ec.; 3
sin.VII ec.; 13
Laod
31 ap. Osândirea schismei Dacă vreun presbiter, desconsiderând pe propiul său episcop, ar face
adunare osebită (separată) şi ar pune (aşeza) alt altar, nevădindu-l cu
nimic vrednic de osândă pe episcopul său în privinţa dreptei credinţe şi
a dreptăţii, acela să se caterisească ca iubitor de stăpânire, căci este
tiran (uzurpator). De asemnea şi ceilalţi clerici, şi (anume) câţi se vor
adăuga (ataşa) lui, iar laicii să se afurisească. Dar aceasta să se facă
numai după una şi a doua şi a treia stăruinţă (poftire la ordine) din
partea episcopului.
6 sin.II ec.; 3
sin.III ec.; 18
sin.IV ec.; 31, 34
Trul.; 6 Gang.; 14
Sard.; 5 Antioh.;
10, 11 Cartag.;
13, 14, 15 sin.I-II
32 ap. Ridicare afurisirii Dacă vreun presbiter sau diacon se afuriseşte de către episcop, să nu
fie îngăduit să fie primit de altul (de alt episcop), ci doar de către cel
care l-a afurisit pe el, decât numai dacă din întâmplare ar fi murit (s-ar
săvârşi din viaţă) episcopul care l-a afurisit pe el.
12, 13, 16 ap.; 5
sin.I ec.; 6 sin.II
ec.; 6 Antioh.; 13
Sard.; 11, 29, 133
Cartag.
33 ap. Cărţile sau scrisorile
canonice de preoţie
Nici unul dintre episcopii şi presibterii sau diaconii străini să nu se
primească fără scrisori de încredinţare (recomandare), şi aducându-le
pe aceastea, să fie ispitiţi (verificaţi), şi dacă vor fi propovăduitori ai
dreptei credinţe, să fie primiţi, iar de nu, dându-li-se lor cele de
trebuinţă, să nu-i primiţi pe ei în biserică (comunitate), fiindcă multe
se fac prin vicleană răpire (amăgire).
12, 13 ap.; 11, 13
sin. IV ec.; 7, 8,
Antioh.; 42 Laod.;
23, 106 Cartag.
Nume DenumireExpl Continut Conexiuni
34 ap. Autocefalia şi
autonomia
Se cade ca episcopii fiecărui neam să cunoască pe cel dintâi dintre
dânşii şi să-l socotească pe el drept căpetenie şi nimic mai de seamă
(însemnat) să nu facă fără încuviinţarea acestuia; şi fiecare să facă
numai acelea care privesc (se referă la) parohia (eparhia) sa şi satele
de sub stăpânirea ei. Dar nici acela (cel dintâi) să nu facă ceva fără
încuviinţarea tuturor, căci numai astfel va fi înţelegere şi se va mări
Dumnezeu prin Domnul în Duhul Sfânt: Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh.
4, 6, 7, sin. I ec.;
2, 3, sin. II ec.; 8
sin.II ec.; 28 sin.
IV ec.; 36, 39
Trul.; 9 Antioh
35 ap. Autonomia eparhială Episcopul să nu îndrăznească să facă în afara eparhiei sale, în cetăţile şi
în satele care nu-i sunt supuse lui; iar de s-ar dovedi că a făcut aceasta
fără încuviinţarea celor care stăpânesc cetăţile sau satele acelea, să se
caterisească şi ei, şi cei pe are i-a hirotonit.
15 sin. I ec.; 2 sin.
II ec.; 8 sin. III ec.;
5 sin. IV ec.; 17
Trul.; 13 Anc.; 13,
22 Antioh.; 3, 15
Sard.; 48, 54
Cartag
36 ap. Afurisirea clericilor
care nu-şi ocupă slujba
Dacă cineva fiind hirotonit episcop, nu ar primi slujba aceasta şi
purtarea de grija a poporului care i s-a dat în mână (încredinţat lui),
acela să fie ( să rămână) afurisit până ce-o va primi (slujba); asemenea
şi presbiterul şi diaconul. Iar dacă ducându-se (acolo) nu ar fi primit, nu
după voia sa (nu din pricina sa), ci din cauza blestemăţiei poporului, ei
să fie (rămână) totuşi episcop, dar clerul cetăţii aceleia să se
afurisească, fiindcă (ei clericii) nu au strunit poporul cel atât de
nesupus.
16 sin.I ec.; 29
sin.IV ec.; 37
Trul.; 18 Anc.; 17,
18 Antioh.; 17 sin.
I-II; 1, 2, 3 Chiril
Alex.
37 ap. Sinoadele plenare De două ori pe an să fie (întrunit) sinodul episcopilor, şi ei să cerceteze
împreună dogmele dreptei credinţe şi să rezolve problemele
(controversele) bisericeşti care se vor ivi: o dată, adică, în a patra
săptămână a Cincizecimii, iar a doua oară, în a dousprezecea zi a lui
octombrie.
34 ap.; 5 sin.I ec.;
2 sin II ec.; 19
sin.IV ec.; 8 Trul.;
6 sin.VII ec.; 20
Antioh.; 40 Laod.;
18, 73 Cartag.
38 ap. Episcopii ca economi
principali ai averii
bisericeşti
Episcopul să poarte grija tuturor bunurilor (lucrurilor) bisericeşti şi să
le rânduiască (chivernisească, administreze) pe ele ca şi când
Dumnezeu i-ar sta de veghe; dar să nu-i fie îngăduit lui să-şi însuşească
ceva din acestea, sau să dăruiască rudelor proprii cele ale lui
Dumnezeu; iar dacă ar fi sărace, să le facă parte ca săracilor, dar să nu
vândă din pricina acestora (sub pretextul ajutorării acestora) cele ce
sunt ale Bisericii.
41 ap, 26 sin.IV
ec.; 11, 12 sin.VII
ec.; 35 Trul.; 15
Anc.; 7, 8, Gang.;
24, 25 Antioh.;
26, 33 Cartag.; 7
sin. I-II; 10 Teofil
Alex.; 2 Chiril
Alex.
39 ap. Ascultarea clerului de
episcopi.
Presbiterii şi diaconii să nu săvârşească nimic fără încuviinţarea
episcopului, căci acesta este cel căruia i s-a încredinţat poporul
Domnului şi acela de la care se va cere socoteală pentru sufletele lor.
38, 40, 41 ap.; 12
sin. VII ec.; 57
Laod.; 6, 7, 33
Cartag.
Nume DenumireExpl Continut Conexiuni
40 ap. Averea episcopului Să fie arătate (cunoscute în mod lămurit) bunurile proprii ale
episcopului (în cazul că ar avea şi bunurii proprii) şi să fie arătate şi
cele domneşti (bunurile Domnului, ale Bisericii) ca episcopul să aibă
putere când s-ar săvârşi din viaţă să lase ale sale cui vrea şi cum vrea şi
să nu piardă cele ale episcopului sub cuvânt că ar fi bunuri bisericeşti,
atunci când el ar avea soţie şi copii sau rude sau casnici. Căci este
drept înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor ca nici Biserica să nu
sufere vreo pagubă din pricina necunoaşterii bunurilor episcopului şi
ca nici episcopul sau rudele lui să-şi răpească ( bunurile) din pricina
Bisericii, sau să cadă şi la certuri (procese) ai săi, şi moartea lui să se
acopere de ocări.
38, 41 ap.; 22
sin.IV ec.; 35
Trul.; 24 Antioh.;
22, 26, 81 Cartag.
41 ap. Episcopul este
căpetenia eparhiei în
toate privinţele
Poruncim ca episcopul să aibă stăpânirea bunurilor Bisericii. Căci dacă
sunt a i se încredinţa lui sufletele cele de preţ ale oamenilor, atunci cu
cât mai mult se cade ca el să poruncească asupra banilor, aşa că toate
să se cârmuiască prin stăpânirea (autoritatea) sa, şi celor lipsiţi să li se
facă parte (să li se hărăzească) prin presbiteri şi diaconi, cu frica lui
Dumnezeu şi cu toată evlavia (cuviinţa). Să se împărtăşească însă şi el
din cele trebuitoare (dacă ar avea trebuinţa) în lipsurile sale presante şi
în cele ale fraţilor pe care-i adăposteşte, pentru ca în nici un chip
aceştia să nu sufere lipsă; căci legea lui Dumnezeu a orânduit ca cei ce
ostenesc la altar, de la altar să hrănească (1 Cor 9, 7, 13) pentru că nici
ostaşul nu poartă niciodată armele asupra vrăjmaşilor cu proviziile sale
proprii.
38, 39 ap.; 26 sin
IV ec.; 12 sin. VII
ec.; 24, 25
Antioh.; 10, 11
Teofil Alex.; 2
Chiril Alex.
42 ap. Osândirea jocurilor de
noroc şi a beţiei
Episcopul ori presbiterii, ori diaconii, petrecând cu zaruri şi cu beţii, ori
să înceteze, ori să se caterisească.
43, 45 ap.; 22
sin.VII ec.; 9, 50
Trul.; 24, 55
Laod.; 40, 60
Cartag.
43 ap. Osândirea jocurilor de
noroc şi a beţiei
Ipodiaconul sau citeţul sau cântăreţut, aceleaşi făcând, ori să înceteze,
ori să se afurisească; de asemenea şi laicul.
42, 54 ap.; 22
sin.VII ec.; 9, 50
Trul.; 24, 55
Laod.; 40, 60
Cartag
44 ap. Osândirea dobândei şi
a cametei
Episcopul sau presbiterul sau diaconul, care va cere dobândă, de la cei
pe care îi împrumută, ori să înceteze, ori să se caterisească.
17 sin. I ec.; 10
Trul.; 4 Laod.; 5,
16 Cartag.; 14
Vasile cel Mare; 6
Grig. Nyssa.
45 ap. Oprirea comuniunii cu
ereticii
Episcopul sau presbiterul sau diaconul, dacă numai s-a rugat împreună
cu ereticii, să se afurisească; iar dacă le-a permis acestora să
săvârşească ceva cu ereticii ( să săvârşească cele sfinte) să se
caterisească.
10, 11, 46, 64 ap.;
2, 4 sin.III ec.; 6,
9, 32, 33, 24, 27
Laod.; 9 Tim. Alex.
Nume DenumireExpl Continut Conexiuni
46 ap. Tainele ereticilor nu
sunt taine
Poruncim să se caterisească episcopul sau presbiterul care a primit (ca
valid) botezul ori jertfa (euharistia) ereticilor. Căci ce fel de împărtăşire
are Hristos cu Veliar ? Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul ?
46, 68 ap.; 19 sin.I
ec.; 7 sin.II ec.; 95
Trul.; 7,8 Laod.;
1,47 Vasile cel
Mare
47 ap. Botezul valid nu se
repetă
Episcopul sau presbiterul dacă ar boteza din nou pe cel ce are botezul
cu adevărat sau dacă nu ar boteza pe cel spurcat de către eretici (cei
fără credinţă adevărată) să se caterisească, ca unul care ia în râs
crucea şi moartea Domnului şi nu deosebeşte preoţii adevăraţi de
preoţii mincinoşi.
46, 49, 50 ap.; 8,
19 sin.I ec.; 7 sin.
II ec.; 84, 95 Trul.;
32 Laod.; 48, 72
Cartag.; 1, 47, 81
Vasile cel Mare
48 ap. Osândirea
concubinajului
Dacă vreun laic, alungându-şi soţia, ar lua pe alta sau pe una părăsită
de altul, să se afurisească.
87, 93 Trul.; 20
Anc.; 102 Cartag.;
9, 21, 35, 48, 72
Vasile cel Mare
49 ap. Botezul se sevârşeşte
numai în Sfânta Treime
Dacă vreun episcop sau presbiter nu ar boteza după orânduirea
Domnului, în Tatăl şi în Fiul şi în Duhul Sfânt, ci în trei fără de început,
sau în trei firi sau în trei mângăietori, să se caterisească.
46, 47, 50, 68 ap.;
7 sin.II ec.; 78, 84,
95, 96 Trul.; 12
Neocez.; 46, 48
Laod.; 45, 48, 72,
110 Cartag.; 1, 91
Vasile cel Mare
50 ap. Botezul se săvârşeşte
prin trei afundări
Dacă vreun episcop sau presbiter nu ar săvârşi cele treu afundări ale
unei singure sfinţiri (a botezului), ci numai o afundare, aceea care se
dă (se practică) întru moartea Domnului, să se caterisească. Pentru că
nu a zis Domnul: întru moartea mea botezaţi, ci: mergând, învăţaţi
toate neamurile, botezându-i pe ei în numele Tatălui şi al Fiului şi al
Sfântului Duh
46, 47, 49 ap.; 7
sin.II ec.; 95
TRul.; 12 Neocez.;
47 Laod.; 47
Cartag.; 1, 91
Vasile cel Mare
51 ap. Rigorismul făţarnic şi
hulirea lui Dumnezeu
se osândesc îndoit
Dacă vreun episcop sau presbiter sau diacon, sau oricine din catalogul
(cinul) preoţesc, se ţine departe de nuntă şi de cărnuri şi de vin, nu
pentru înfrânare, ci din scârbă, trecând cu vederea (uitând) că toate
sunt foarte bune şi că bărbat şi femeie l-a făcut Dumnezeu pe om, ci
hulind, ar cleveti făptura, ori să se îndrepte, ori să se caterisească şi să
se îndrepteze din Biserică (să se afurisească). Asemenea şi laicul.
5, 25, 53, 66 ap.;
16 sin.IV ec.; 13
Trul.; 14 Anc.; 1,
2, 3, 14, 21 Gang.
52 ap. Primirea în biserică a
celor ce se pocăiesc
Dacă vreun episcop sau presbiter nu primeşte pe cel ce se întoarce de
la păcat, ci îl îndreptează (îl respinge), să se caterisească, pentru că
mâhneşte pe Hristos, cel ce a zis: "Bucurie se face în cer pentru un
păcătos care se pocăieşte"
3 Sin.I ec.; 43, 102
Trul.; 74 Vasile
cel Mare
53 ap. Rigorismul făţarnic se
osândeşte
Dacă vreun episcop sau presbiter sau diacon nu se înfruptă (nu
mănâncă) în zilele de sărbători din cărnuri şi din vin, scârbindu-se, iar
nu pentru înfrânare, să se cateriseacă, ca unul care şi-a vătămat
propria sa conştiinţă şi care s-a făcut multora pricinuitor de sminteală.
51, 66 ap.; 14
Anc.; 2, 21 Gang.
Nume DenumireExpl Continut Conexiuni
54 ap. Oprirea clericilor de a
petrece în cârciumi
Dacă vreun cleric ar fi văzut (prins) mâncând în cârciumă, să se
afurisească afară numai dacă fiind la drum (în călătorie) a tras de
nevoie la ospătărie.
9 Trul.; 24 Laod.;
40 Cartag.
55 ap. Pedepsirea pentru
defăimarea episcopului
Dacă vreun cleric ar ocărî pe episcop, să se caterisească; pentru că "pe
mai marele poporului tău nu-l vei grăi de rău".
31, 39 ap.; 8
sin.IV ec.; 34
Trul.; 58 Laod.; 7
Cartag.
56 ap. Defăimarea preotului şi
a diaconului
Dacă vreun cleric ar ocărî pe presbiter sau pe diacon, să se
caterisească.
18 sin.I ec.; 7
Trul.; 21 Laod.; 39
Vasile cel Mare
57 ap. Pedeapsa pentru
batjocura celor cu
defecte fizice
Dacă vreun cleric ar batjocori fie pe cel şchiop, sau fie pe cel surd, fie
pe cel orb, fie pe cel, vătămat la picioare, să se afurisească; asemenea
şi laicul.
58 ap. Îndatorirea clerului de
a catehiza şi predica
Episcopul sau presbiterul arătând nepăsare clerului sau poporului şi
neînvăţându-i pe aceştia dreapta credinţă, să se afurisească, iar
stâruind în nepăsare şi în lenevie, să se caterisească.
19 Trul.; 11 Sard.;
19 Laod.; 71, 121,
123 Cartag.
59 ap. Ocrotirea celor săraci Dacă vreun episcop sau presbiter sau diacon nu ar da cele de trebuinţă
vreunuia dintre clerici care ar fi lipsiţi (săraci), să se afurisească, iar
stăruind, să se caterisească întocmai ca unul carele a ucis pe fratele
său.
4, 38, 41 ap.; 7, 8
Gang.; 37 Cartag.;
8 Teofil Alex.
60 ap. Cărţile apocrife şi
eretice
Dacă în biserică ar răspîndi cineva, ca sfinte, cărţile cu titluri false ale
necredincioşilor (ereticilor) spre paguba poporului şi a clerului, să se
caterisească.
85 ap.; 9 sin.VII
ec.; 63 Trul.; 59,
60 Laod.; 24
Cartag.
61 ap. Păcate care opresc la
preoţie
Dacă împotriva unui credincios se face vreo învinuire de desfrânare
sau de adulter sau de o altă oarecare faptă oprită şi s-ar dovedi, acle să
nu se înainteze în cler (să nu devină cleric).
25 ap.; 2, 9, 10
sin.I ec.; 6 sin.II
ec.; 33 Trul.; 12
Anc.; 1, 9, 12
Neocez.; 128,
129, 130 Cartag.;
89 Vasile cel
Mare; 5, 6 Grig.
Nyssa; 3, 6 Teofil
Alex
62 ap. Apostazia clerului Dacă pentru frica omenească fie a vreunui iudeu, fie a vreunui elin, sau
a vreunui eretic, vreun cleric cumva leapădă numele Hristos, să se
îndepărteze din Biserică (să se dea anatemei); iar dacă leapădă numele
de cleric, să se caterisească; dar pocăindu-se să fie primit ca laic.
10 sin. I ec.; 1, 2,
3, 12 Anc.; 10, 14
Petru Alex.; 2
Teofil Alex.;
Epistola lui
Atanasie cel Mare
către Rufinian
Nume DenumireExpl Continut Conexiuni
63 ap. Mâncăruri oprite Dacă vreun episcop sau presbiter sau diacon, sau oricare din catalogul
stării preoţeşti (din cinul preoţesc) ar mânca fie carne în sânge (de
animal viu, sugrumat sau înecat), fie animal muşcat (rănit) de fiară, fie
mortăciune, să se caterisească, pentru că legea a oprit aceasta (Facere
9,4; Fapte 15, 29); iar dacă ar fi laic, să se afurisească
67 Trul.; 2 Gang.
64 ap. Oprirea comuniunii cu
necreştinii şi ereticii
Dacă vreun cleric sau laic ar intra în sinagogă (adunarea iudeilor sau a
ereticilor) spre a se ruga, să se şi caterisească şi să se afurisească.
7, 45, 70, 71 ap.;
11 Trul.; 1
Antioh.; 6, 29, 33,
37, 38 Laod.
65 ap. Bătaia sau lovirea se
osândeşte
Dacă în ceartă, vreun cleric ar lovi pe cineva şi dintr-o lovitură l-ar
omorî. să se caterisească pentru pripirea sa, iar dacă ar fi laic, să se
afurisească.
27 ap.; 9 sin.I-II.;
22, 23 Anc.; 8, 54,
55, 56, 57 Vasile
cel Mare; 5 Grig.
Nyssa
66 ap. Postul de duminică şi
sâmbătă
Dacă vreun cleric s-ar afla postind în zi de duminică sau sâmbătă (afară
numai de una) să se caterisească; iar de ar fi laic, să se afurisească.
51, 53 ap.; 16
sin.IV ec.; 13, 55
Trul.; 14 Anc.; 18,
21 Gang.; 29, 49,
51 Laod
67 ap. Osândirea celor ce
strică fecioare
Dacă cineva ar apuca cu de-a sila (ar strica, ar silui) o fată nelogodită,
să se afurisească; şi să nu-i fie permis acelui a lua pe alta, ci pe aceea
să o ţie, pe care a ales-o (stricat-o), chiar dacă ar fi săracă.
27 sin.IV ec.; 92,
98 Trul.; 11 Anc.,
22, 25, 26, 30, 69
Vasile cel Mare
68 ap. Hirotonia să nu se
repete
Dacă vreun episcop, sau presbiter, sau diacon, va primi a doua
hirotonie de la altcineva, să se caterisească şi el, şi cel ce l-a hirotonit,
afară de cazul că ar dovedi că are hirotonia (întâia) de la eretici. Căci
cei ce sunt botezaţi sau hirotoniţi de unii ca aceştia nu este cu
neputinţă să fie nici credincioşi, nici clerici.
46, 47 ap.; 8, 19
sin.I ec.; 4 sin.II
ec.; 5 sin.III ec.; 8,
32 Laod.; 36, 48,
57, 68 Cartag.; 1,
3 Vasile cel Mare
69 ap. Posturile de căpetenie Dacă vreun episcop sau presbiter sau diacon sau ipodiacon sau citeţ
sau vreun cântăreţ nu posteşte sfânta patruzecime a Paştilor (marele
post), sau miercurea sau vinerea, să se caterisească; afară numai dacă
ar fi împiedicat de slăbiciunea trupească; iar dacă ar fi laic, să se
afurisească.
29, 56 89 Trul.; 19
Gang.; 49, 50, 51
Laod.; 1 Dionisie
Alex.; 15 Petru
Alex.; 8, 10
Timotei Alex.
70 ap. Oprirea comuniunii
religioase cu iudeii
Dacă vreun episcop sau presbiter sau diacon, sau oricare din catalogul
clericilor ar posti cu iudeii, sau ar prăznui sărbătorile cu ei, sau ar primi
de la ei darurile de sărbătoare, precum azimele sau ceva de acest fel,
să se caterisească, iar dacă ar fi laic, să se afurisească.
7, 64, 71 ap.; 11
Trul.; 2 Antioh.;
29, 37, 38 Laod.;
51, 73, 106
Cartag.
Nume DenumireExpl Continut Conexiuni
71 ap. Oprirea comuniunii
cultice cu păgânii şi
iudeii
Dacă vreun creştin ar duce untelemn sau ar aprinde lumânări la
templul păgânuilor sau la sinagoga iudeilor, în sărbătorile lor, să se
afurisească.
7, 64, 70 ap.; 11,
94 Trul.; 7,24
Anc.; 1 Antioh.;
29, 37, 38, 39
Sard.; 21 Cartag.
72 ap. Osândirea sacrilegiului
sau ierosiliei
Dacă vreun cleric sau laic ar fura din Sfânta BIserică ceară sau
untdelemn, să se afurisească şi să întoarcă (restitiuie) încincit
împreună cu ceea ce a luat.
25, 38, 73 ap.; 25
Antioh.; 10 sin. III;
8 Grig. Nyssa
73 ap. Osândirea sacrilegiului
sau ierosiliei
Vas sfinţit de aur sau de argint, sau pânză (sfinţită) nimeni să nu-şi mai
însuşească spre întrebuinţare proprie, căci este lucru fără de lege
(potrivnic legii). Iar de s-ar vădi cineva (făcând una ca aceasta), să se
pedepsească cu afurisirea.
25, 38, 72 ap.; 10
sin.I-II; 8 Grig.
Nyssa; 2 Chiril
Alex.
74 ap. Judecarea episcopilor Episcopul pârât pentru oarece de către oameni vrednici de încredere,
acela să fie chemat de către ceilalţi episcopi; şi dacă se va înfăţişa şi va
mărturisi, ori ar fi dovedit, să se hotărască pedeapsa, oar dacă fiind
chemat, nu se va supune (nu ar da ascultare), să fie chemat şi a doua
oară, trimiţându-se după el doi episcopi. Iar dacă nici astfel nu se va
supune ( nu va asculta) să fie chemat şi a treia oară, trimiţându-se din
nou doi episcopi la el. Iar dacă nesocotind împotriva lui cele ce i se vor
părea (potrivite) ca să nu i se pară a câştiga fugind de judecată.
34, 37, 75 ap.; 6
sin.II ec.; 9, 17,
19, 21 sin.IV ec.; 8
Trul.; 14, 15, 29
Antioh.; 40 Laod.;
4 Sard.; 8, 10, 11,
12, 15, 18, 19, 59,
104, 128, 129,
130, 132 Cartag.;
13 sin. I-II; 9
Teofil Alex.
75 ap. Martorii împotriva
episcopului
La mărturia episcopului să nu se primească ereticul şi nici numai un
singur credincios. căci prin gura a doi sau trei martori se va întemeia
tot cuvântul (Matei 18, 16)
2 sin. I ec.; 6 sin.
II ec.; 59, 131, 132
Cartag.; 9 Teofil
Alex.
76 ap. Episcopia nu se
moşteneşte
Orânduim că nu se cuvine ca episcopul să hirotonească în demnitatea
episcopală pe cine voieşte, dăruind-o fratelui sau fiului sau altei rude,
căci nu este drept să se rânduiească moştenitori episcopiei, dăruind
simţirii (patimei) omeneşti cele ce sunt ale lui Dumnezeu; pentru că nu
se cade a pune Biserica lui Dumnezeu sub moştenitori. Iar dacă va face
cineva aceasta, hirotonia să rămână fără tărie, iar el să se pedepsească.
1, 30 ap.; 4 sin. I
ec.; 3 sin.VII ec.;
19, 23 Antioh.;
22, 49 Cartag.
Nume DenumireExpl Continut Conexiuni
77 ap. Defectele fizice simple
nu împiedică intrarea
în cler
Dacă cineva ar fi cu ochiul vătămat sau cu piciorul rănit, dar este
vrednic de episcopie, să fie ( să devie), căci nu stricăciunea (defectul)
trupului îl spucă pe el, ci necurăţia sufletului.
22, 23, 25, 29, 79,
80 ap.; 2, 9, 10
sin. I ec.; 2 sin. IV
ec.; 4, 5, 15, 19
sin. VII ec.; 10, 22,
23, Trul.; 1, 9
Neocez.; 4, 12
Laod.; 5, 15, 16,
45, 63 Cartag.; 8
sin. I-II; 61, 64,
82, 90 Vasile cel
Mare; 5, 6 Grig.
Nyssa.
78 ap. Defectele grave
împiedică intrarea în
cler
Iar surd fiind şi orb, să nu fie (să nu se facă) episcop, nu pentru că ar fi
spurcat, ci pentru ca să nu împiedice (să nu încurce) cele bisericeşti.
2, 23, 25, 29, 79,
80 ap.; 2, 9, 10
sin. I ec.; 2 sin. IV
ec.; 4, 5, 15, 19
sin. VII ec.; 10, 22,
23, Trul.; 1, 9
Neocez.; 4, 12
Laod.; 5, 15, 16,
45, 63 Cartag.; 8
sin. I-II; 61, 64,
82, 90 Vasile cel
Mare; 5, 6 Grig.
Nyssa.
79 ap. Demonizaţii nu pot
întra în cler
Dacă cineva este îndrăcit (are demon), să nu se facă (să nu devie)
cleric, dar nici să nu se roage împreună cu credincioşii; însă curăţinduse,
să se primenească şi, dacă ar fi vrednic, să se facă (cleric).
60 Trul.; 2, 3, 4,
14 Timotei Alex.
80 ap. Neofiţii nu pot fi făcuţi
episcopi
Pe cel ce a venit din viaţa păgânească şi a fost botezat, sau ( pe cel ce a
venit) din petrecerea uşuratică (păcătoasă) a vieţii, nu este drept a-l
rânduie (promova, face) îndată episcop; căci este lucru nedrept ca cel
care încă n-a arătat în nici un chip destoinicie (pricepere) să fie altora
învăţător; afară numai dacă aceasta se fac prin harul dumnezeiesc.
2 sin. I ec.; 2 sin.
VII ec.; 12
Neocez.; 3, 12,
Laod.; 10 Sard.;
17 sin. I-II; 4 Chiril
Alex.
81 ap. Funcţiuni publice
incompatibile cu
slujirea preoţească
Am zis că nu se cuvine ca episcopul sau presbiterul să se pogoare pe
sine în ocârmuiri obşteşti (publice), ci să se hărăzească (dedice)
nevoilor (treburilor) bisericeşti. Deci ori să se supună a nu face
aceasta, ori să se caterisească, căci, după povăţuirea Domnească,
nimeni nu poate sluji la doi domni (Matei 6, 24)
6, 20, 83 ap.; 3, 7
sin.IV ec.; 10 sin.
VII ec.; 16
Cartag.; 11 sin. I-II
82 ap. Primirea sclavilor în
cler
Nu permitem să se rânduisacă (promoveze) în cler casnicii (sclavii) fără
învoirea stăpânilor, spre mâhnirea stăpânilor care i-au dobândit pe ei,
pentru că una ca aceasta pricinuieşte prăbuşirea caselor. Iar dacă
sclavul s-ar arăta cândva vrednic pentru hirotonie în vreo treaptă.
precum, s- arătat şi Onisim al nostru, şi vor îngădui stăpânii şi-l vor
elibera şi-l vor slobozi (lăsa) din casă, să se facă.
6, 81, 83 ap.; 4
sin. IV ec.; 85
Trul.; 3 Gang.; 64,
82 Cartag.
Nume DenumireExpl Continut Conexiuni
83 ap. Preoţia şi oastea sunt
incompatibile
Episcopul sau presbiterul sau diaconul, ocupându-se cu oastea
(exercitând o funcţie militară) şi voind să le ţie pe amândouă,
dregătoria romanâ de stat şi cârmuirea preoţească, să se caterisească,
pentru că ale Cezarului sunt ale Cezarului, şi ale lui Dumnezeu sunt ale
lui Dumnezeu (Matei 22, 21)
6, 81, ap.; 3, 7 sin.
IV ec.; 10 sin. VII
ec.; 16 Cartag.; 11
sin. I-II; 55 Vasile
cel Mare
84 ap. Defăimarea stăpânirii
de stat se pedepseşte
Dacă cineva ar ocârî fără dreptate pe împărat sau pe dregător, să
sufere pedeapsa şi, dacă este cleric, să se caterisească, iar dacă est laic,
să se afurisească.
55-56 ap
85 ap. Despre canonul cărţilor
Sfintei Scripturi
Vouă, tuturor clericilor şi laicilor, să vă fie cărţi cinstite şi sfinte adică
ale Vechiului Testament: Cinci ale lui Moise - Facerea, Ieşirea, Leviticul,
Numerii, Deuteronomul; a lui Iisus Navi - una; a Judecătorilor - una; a
lui Rut - una; patru ale Împăraţilor; două Paralipomene ale cărţii
zileleor; două Ezdra; un Estera, trei ale Macabeilor; una a lui Iov; una a
Psaltirii; trei ale luI Solomon - Pildele; Ecleziasticul; Cântarea
Cântărilor; ale Proorocilor - douăsprezece; a lui Isaia - una; a lui
Ieremia - una; a lui Iezichel - una; a lui Daniel - una. Pe deasupra, să vă
mai fie aminte spre a învăţa pe tinerii voştri: înţelepciunea mult
învăţatului Sirah. Iar ale noastre (adică ale Noului Testament) patru

evanghelii; a lui Matei, lui Marcu, a lui Luca şi a lui Ioan; patrusprezece

epistole ale lui Pavel; două epistole ale lui Petru; trei ale lui Ioan; una a
lui Iacob; una a lui Iuda; două ale lui Clement şi orânduirile
(aşezămintele, constituţiile) făcute cunoscute vouă episcopilor în opt
cărţi, prin mine Climent, care nu trebuisc a fi date în vileag între toţi,
din pricina lucrurilor tainice dintr-însele şi Faptele Apostolilor noştri.
60 ap.; 2 Trul.; 60
Laod.; 24 Cartag.;
Atansie cel Mare;
Despre sărbători;
Grigorie Teologul;
Despre Cărţile
Sfintei Scripturi;
Amfilohie; Despre
cărţile Sfintei
  • Scripturi